Copilăria mea e la locul ei. Adică undeva la ţară, într-un loc uitat de lume, dar niciodată de Dumnezeu. De câte ori mă duc în sătucul meu drag (Cearâng, com. Punghina, Mehedinţi) mă umplu de ea, o respir, mă las învăluită. Pentru că, ea, frumoasa vârstă a inocenţei, e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Au contribuit la farmecul ei: părinţii, fratele, bunicii, dealurile, mămăliguţa si mancarea de sub şopru făcută de bunica, puişorii de găină, căţeluşul meu Rock căruia îi smulgeam genele (?), desenele animate de pe sarbi, frumoasele jocuri şi, de multe ori, chiar şi neajunsurile.
Poate că acesta este lucrul cu care mă mândresc cel mai mult: nu mi-am pierdut copilăria şi, de aceea, pe data de 01.06. am sărbătorit-o. A voastră unde e?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Selectati obtiunea "anonim" Lasati comentariile dvs. in limita fair play-ului!